miercuri, 29 februarie 2012

Petiţia anti-ACTA, semnată de 2,5 mil. oameni, a fost primită în PE

Nu mai puţin de 2.5 milioane de oameni din întreaga lume au semnat petiția privind respectarea libertății internetului și respingerea ratificării acordului multilateral ACTA, iar documentul a fost primit în Parlamentul Eurpean.
acta_petitie

Dezbateri minuțioase se desfășoară în cadrul Paralamentului European pe tema ACTA, documentul urmând a fi analizat în detaliu.

"Primirea unei petiţii semnate de peste două milioane de persoane ne conferă o mai mare responsabilitate", a declarat preşedintele Comisiei pentru Petiţii, Eminia Mazzoni.

Petiţia a fost prezentată de Alex Wilks, Pascal Vollenweider şi Anne Agius, în numele organizaţiei Avaaz.

Comisia pentru Petiţii va pronunța decizia finală cu ocazia viitoarei sale reuniuni, pe data de 19-20 martie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu