Platim 280 de taxe parafiscale

220 de ore ca să plătim 280 de taxe parafiscale

 

 Dan Matei Agathon şi Clement Sava analizează sub egida Golden Mind & Spirit împovărarea fiscală şi parafiscală a contribuabilului român. 

 

 În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe, din care aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contribuţiile de asigurări sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale, adică aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activităţi antreprenoriale. Calculele companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit arată că, pe de-o parte, taxele parafiscale, în număr de circa 280, consumă 220 de ore pe an din timpul plătitorilor. Pe de altă parte, autorităţile care le percep sunt deosebit de ingenioase în a inventa noi impuneri de plată oamenilor de afaceri, dar nu numai lor, ci şi tuturor cetăţenilor.

 

 Reamintim că acest număr de ore pierdute de întreprinzătorii români pentru plata taxelor plasează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi printre fruntaşele lumii în topurile mondiale ale parafiscalităţii, conform clasamentelor întocmite de instituţiile financiare internaţionale.

 

 Soluţia: un Centru unic de plată şi achitări online

 

 Soluţia propusă de experţii Golden Mind & Spirit este pe cât de simplă, pe atât de eficace: constituirea, în cadrul ANAF (sau a unei alte instituţii din cadrul Ministerului Finanţelor), a unui Centru unic de plată al tuturor taxelor, într-un cont unic de unde autoritatea statului să facă mai departe distribuirea sumei în funcţie de destinaţia ei specifică. Acest Centru unic trebuie să ofere apoi posibilitatea de a achita absolut orice fel de taxă prin plata online, în contul unic pus la dispoziţie de autoritatea respectivă. O soluţie curajoasă ar fi şi diminuarea drastică a numărului taxelor parafiscale pentru a încuraja mediul privat să se dezvolte şi a-i elibera pe întreprinzători de povara sutelor de plăţi nejustificate.

 

 Câte taxe, atâtea drumuri

 

 De ce românii consumă atât de mult timp pentru plata acestor taxe? În primul rând, procedurile de achitare se complică inutil, pentru că fiecare taxă în parte îşi are contul său, pe care mulţi funcţionari nici măcar nu-l cunosc. În al doilea rând, fiecare taxă trebuie plătită în alt loc (fizic), respectiv la sediile sau ghişeele autorităţilor perceptoare, ceea ce face ca întreprinzătorul să fie nevoit să parcurgă tot atâtea drumuri (prin oraş, judeţ sau chiar către Capitală) pentru a se achita de aceste obligaţii.
Doar un exemplu: Programul ”Rabla pentru tractoare” a rămas pe hârtie, pentru că eventualii solicitanţi, din orice colţ al ţării, ar trebui să se deplaseze până la Bucureşti pentru a se înscrie în program. Statul nu a dat posibilitatea înscrierii pe plan local, judeţean sau cel puţin regional, astfel că fermierii au rămas cu vechile utilaje în ogradă.

 

 Ce sunt taxele parafiscale

 

 Pentru a avea dreptul de a funcţiona într-o anumită piaţă, întreprinzătorii trebuie să plătească atât licenţierea (autorizarea iniţială), cât şi menţinerea în activitate, adică o taxă periodică, de regulă anuală. De la covrigărie (care trebuie licenţiată ca activitate de alimentaţie publică), până la rafinărie (antrepozit fiscal ce trebuie autorizat şi monitorizat pe tot parcursul procesului tehnologic), toate categoriile de activităţi sunt supuse avizărilor. Taxele pentru obţinerea acestor avize sunt taxele parafiscale.
Calculele Golden Mind&Spirit mai arată că fiecare activitate antreprenorială în parte este supusă unui număr de la 20-25 la 85-100 de avizări per firmă, în funcţie de complexitatea acesteia, întreprinzătorii fiind obligaţi să plătească, în consecinţă, cel puţin tot atâtea taxe parafiscale de autorizare. Practic, fiecare ”mişcare” din firmă este supusă autorizării (implicit, şi taxării parafiscale), şi aici pot intra achiziţiile de utilaje, echipamente, instalaţii sau de servicii profesionale, acceptarea intrării pe anumite pieţe reglementate, înregistrarea ca operator în domeniul vizat ori chiar retragerea, radierea, din registre.

 

 Studiu de caz

 

 Sorin P. din Craiova a fost de acord – sub acoperirea anonimatului – să enumere, pentru Golden Mind&Spirit, taxele parafiscale pe care a fost nevoit să le plătească pentru ”amenajarea” magazinului său online. El şi-a închis afacerea tocmai din cauza acestui regim presant al parafiscalităţii.
Iată cum arată experienţa lui Sorin: ”Până să deschid magazinul, am alergat prin oraş aproape două luni. Trebuie să vă spun că mi-am propus ca în portofoliu să am numai mărfuri nealimentare, pentru că am avut o bănuială – comerţul cu alimente este mult mai strict reglementat, deci mai greu de autorizat. Ei bine, pentru fiecare gen de produs în parte din băcănia mea electronică (laptopuri şi calculatoare second-hand, detergenţi, becuri, obiecte de uz casnic, pulovere şi confecţii de sezon) mi s-a cerut autorizare, cu taxele aferente. Sigur, taxele nu erau mari, câţiva lei sau zeci de lei la autorizare, dar au fost atât de multe că până la urmă am renunţat”.

 

 Multinaţionalele, ”contaminate”

 

 În ultimii ani, un fenomen interesant şi-a făcut apariţia în mediul parafiscal de la noi şi din Europa: şi companiile multinaţionale percep astfel de taxe! Controversatele taxe ”de raft”, de expunere, de publicitate etc. percepute de hipermarketurile de pretutindeni sunt exemple elocvente care arată că multinaţionalele s-au ”contaminat” cu microbul parafiscalităţii de la autorităţile statale.