Reteta secreta a afacerii Rosia Montana
Textul pe care il publicam este rezultatul unei investigatii de
exceptie, realizata de un jurnalist: DANIEL BOJIN. Difuzata pe internet,
de unde am preluat-o selectiv, ea reprezinta dosarul diabolic al
inceputului afacerii de la Rosia, fata de care justitia ar trebui sa se
autosesizeze. Dosarul unei inselatorii de tip mafiot, care se pregateste
sa fie votata, chiar zilele acestea, in parlament. O poveste de groaza,
care arata forta uriasa a coruptiei din Carpati -
Documentele asocierii initiale dintre primii investitori si
statul roman sunt date disparute (!!) astazi, la fosta regie a statului
care a facilitat afacerea. Printr-un circuit offshore, care leaga
compania canadiana de afacerea din Romania, s-au facut cheltuieli de
peste 500 milioane de dolari la Rosia Montana. Bani pentru care compania
din Romania (RMGC), la care statul roman este partener, a platit
dobanzi de zeci de milioane de euro. Miza afacerii de la Rosia Montana a
ajuns acum la aproape 18 miliarde de dolari, la cat sunt evaluate
zacamintele, dupa cresterea spectaculoasa a pretului international al
aurului. Banii stransi de proiectul Rosia
Montana
pe bursele din Canada (intai Vancouver, apoi Toronto) se ridica la
peste 800 de milioane de dolari, in ultimii paisprezece ani. Noi
amanunte din aceasta afacere arata ca operatiunea listarii la bursa din
Vancouver, din 1997, s-a facut in mare secret, chiar si fata de arbitrul
pietei zacamintelor - Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM),
institutia statului care aproba prospectiunile, explorarile si
exploatarile de resurse."Personaje-cheie recunosc neregulile afacerii"
Personaje-cheie din povestea aurului recunosc, astazi, in premiera, neregulile afacerii, in care mari fonduri de investitii si investitori marunti si-au plasat banii in ultimii paisprezece ani. Mihail Ianas, fostul presedinte al ANRM din acea perioada, dezvaluie astazi ca afacerea listarii a fost o mare necunoscuta, chiar si pentru cei care ar fi trebuit sa o aprobe: "A fost o surpriza si pentru noi listarea zacamintelor din 1997. Am aflat atunci, intamplator, de listare, de la alti investitori straini. Am cerut imediat explicatii de la Ministerul Industriei si am aflat ca ei dadusera o aprobare, dar nu ne-au motivat-o". Mihail Ianas sustine ca raspunsul a venit atunci de la secretarul de stat pe probleme de minerit, Nicolae Staiculescu. Fostul secretar de stat spune ca nu isi aminteste de o astfel de aprobare: "Nu am aprobat asa ceva si nici nu-mi aduc aminte ca ministerul sa fi dat o astfel de aprobare. Ca secretar pe probleme de minerit, ar fi trebuit sa stiu. Exista doua variante: fie ca aprobarea sa nu fi existat, fie ca ea sa fi fost data fara ca eu sa stiu, desi mi-e greu sa cred asta". Listarea pe bursa a fost unul din punctele cheie ale afacerii de la Rosia Montana, pentru ca astfel primii investitori au facut rost de bani, ca sa finanteze proiectul din Muntii Apuseni. Si tot prin intermediul bursei, actionariatul RMGC s-a schimbat radical, pana astazi, in companie, plasandu-si banii in mari fonduri de investitii.
Gabriel Resources Ltd. Canada, compania mama din proiectul Rosia Montana, nu exista pe harta mineritului in urma cu paisprezece ani, cand a raportat zacamintele noastre pe bursa. Ea se numea atunci "Starx Resources Canada", si figura ca o mica companie, cu bilantul aproape gol. Avea, in schimb, avantajul ca era listata pe bursa din Vancouver (Canada), o bursa pentru companii cu risc. In aceasta companie reactivata au fost varsate zacamintele Apusenilor, ca sa atraga banii investitorilor. Una din primele hotarari ale companiei din Romania, din 1998, arata clar cum investitorii isi puneau sperantele in banii stransi de pe bursa: "Terminarea primei faze a proiectului implica alocarea unor mari sume de bani, care vor fi procurate de Gabriel Resources prin obtinerea unor finantari de la fondurile internationale de investitii, prin bursa canadiana". Datele privind asocierea cu statul roman pentru resursele de aur au ajuns pe bursa la inceputul anului 1997, printr-o operatiune atipica: un schimb de actiuni intre o firma offshore, Gabriel Resources Jersey, cu un capital social de doar 10.000 de lire sterline, si compania Starx Resources, cu un capital social de aproape 22.000 de dolari. La finalul tranzactiei, directorii firmei offshore, in frunte cu afaceristul roman Vasile Frank Timis, au devenit actionarii Starx Resources si i-au schimbat numele in Gabriel Resources Ltd. Canada. Vasile Frank Timis, devenit intre timp unul dintre cei mai bogati romani, a capatat cu acest prilej titulatura de fondator al companiei Gabriel Resources Ltd. si a preluat functia de presedinte. Mihail Ianas spune acum ca Vasile Frank Timis nu ar fi trebuit sa ajunga sa se fotografieze cu zacamintele noastre pe bursa canadiana, fara aprobarea ANRM, dar are o explicatie ciudata: "Fapta s-a petrecut si, din fericire, proiectul este foarte bun. Probabil, din aceasta cauza nimeni nu a mai cautat nod in papura". Alexandru Patruti, actualul presedinte al ANRM, sustine insa ca agentia nu trebuia sa aprobe listarea, pentru ca nu exista inca o lege a minelor la acel moment. Mihail Ianas il contrazice: "Investitorii trebuiau sa ne ceara acordul, pentru ca nu puteau sa trimita datele privind zacamantul, si nici sa publice pe bursa date fara aprobarea noastra. SRI s-a interesat atunci de operatiunea listarii, dar cred ca povestea a fost musamalizata, pentru ca lucrurile au continuat. Dar trebuie luat in calcul ca nu prea intelegeam multi, in acele vremuri, ce e cu bursa. Erau anii aceia tulburi, in care invatam capitalismul". Ioan Radulescu, fostul consilier personal al lui Mihail Ianas, cu o bogata experienta ca expert ONU si consilier pe proiecte de minerit in mai multe tari, are o pozitie transanta: "Afacerea a fost stricata de la un capat la altul. Cand au listat proiectul pe bursa, investitorii nu detineau nici o bucatica de zacamant in Romania. A fost un scenariu clar, care a avut ca miza listarea la bursa si apoi obtinerea licentei. Strainii au facut astfel rost de banii cu care au facut prospectiuni, apoi au raportat rezultate, au cumparat proprietati la Rosia, apoi au emis alte actiuni si, tot asa, povestea s-a umflat pe bursa. Dar totul a fost posibil, in principal, din cauza asocierii cu statul din 1995".
Documente disparute misterios
Lovitura data de primii investitori, prin postarea zacamintelor pe
bursa, s-a bazat pe un acord de asociere incheiat, in septembrie 1995,
cu Regia Autonoma a Cuprului Deva, modificat apoi, in secret, de doua
ori, inainte de listare. Nici acordul initial, nici actele care l-au
modificat nu au fost facute publice vreodata. Ele sunt de negasit, chiar
si la sediul fostei regii, ocupat astazi de actuala companie a
statului, Minvest, care i-a luat locul. Pe 4 septembrie 1995, regia
statului semna un acord de asociere cu firma australiana Gabriel
Resources NL, reprezentata de Vasile Frank Timis. Anuntul privind
intentia regiei de a atrage investitori in proiect a aparut insa abia a
doua zi, pe 5 septembrie! Regia lasa, chipurile, un termen de 30 de zile
celor interesati ca sa depuna ofertele, desi contractul fusese deja
semnat fara licitatie! Cum operatiunea a fost una confidentiala, nimeni
nu a protestat atunci. Mircea Dobre, directorul regiei statului la
momentul semnarii asocierii, a refuzat orice discutie pe acest subiect,
motivand ca s-a retras la pensie, inca din 1997. Alt director al regiei
statului din acei ani este Simion Maris, astazi primarul statiunii
Geoagiu Bai: "Despre asociere nu-mi mai amintesc detalii, dar cel care a
semnat-o sigur este domnul Dobre, pentru ca el conducea atunci regia,
eu eram doar director de productie". Maris priveste la anuntul din ziar
si la data semnarii acordului si zambeste: "Da, incurcata problema, dar
nu-mi mai amintesc discutiile de atunci". La sediul Companiei Nationale a
Cuprului, Aurului si Fierului, din centrul vechi al orasului Deva,
documentele acordului sunt de negasit, dupa cum o recunoaste chiar seful
ei. De profesie notar, Ladislau Farcas conduce de un an si jumatate
Compania: "Nu am vazut acel acord din 1995 si nici actele aditionale
care i-au urmat, pentru ca nu le-am gasit in arhiva. Le-am cerut si de
la investitori, dar nu mi-au dat un raspuns clar, daca le mai au,
motivand ca s-au tot schimbat casele de avocatura in ultimii saisprezece
ani". Ladislau Farcas admite posibilitatea ca documentele sa fi
disparut din arhiva companiei statului.
Rugat
sa priveasca situatia din perspectiva unui notar, Ladislau Farcas
recunoaste ca disparitia unor documente atat de importante dintr-o
arhiva a unei regii a statului este, in sine, o situatie grava. Dar
atat. Modul in care zacamintele noastre au ajuns sa fie controlate de
catre o firma offshore abia infiintata este descris sumar, intr-o nota a
regiei statului din martie 1997, dar fara amanuntele esentiale privind
problemele asocierii. Nota regiei sustine ca asocierea cu firma
australiana si, ulterior, cu firma Gabriel Resources (Jersey) Ltd. este
benefica pentru statul roman. Cel care a semnat nota este fostul
director tehnic al regiei, Sorin Copaescu. Astazi, Sorin Copaescu
conduce compania de stat Conversim, responsabila cu inchiderea si
conservarea minelor statului. El refuza, initial, o intalnire pe acest
subiect, motivand ca este foarte ocupat in acele zile si ne cere sa
revenim peste doua saptamani. Apoi ne amana din nou: "Lasati-ma cam doua
saptamani, ca o sa ajung la Deva si mai caut acolo actele. Au trecut
saisprezece ani, nu-mi mai amintesc cum s-a facut atunci asocierea".
Confirmarea neregulilor vine, neasteptat, chiar de la omul pus de Vasile
Frank Timis sa conduca afacerea de la Rosia Montana, Gabriel
Dumitrascu: "Da, inceputurile afacerii nu sunt tocmai in regula. Nu spun
ca sunt ilegale, dar sunt cusute cu ata alba". Gabriel Dumitrascu a
condus compania mixta Rosia Montana Gold Corporation aproape cinci ani,
intre 2001 si 2005. Ultima lui pozitie ocupata aici a fost cea de
director general adjunct. Mai bine de trei ani a fost chiar directorul
general al companiei si membru in consiliul de administratie. Dumitrascu
spune ca nu a vrut sa mai vorbeasca despre acest proiect, de cand a
plecat din fruntea companiei, in urma cu sase ani. Clauzele de
confidentialitate nu-l mai ajung astazi. Ele au fost valabile pana la
mijlocul anului trecut. Prin mana lui au trecut ani de zile toate
documentele proiectului. El are o imagine din interior asupra afacerii,
dar este dispus sa vorbeasca doar despre problemele ei tehnice si
economice: "Eu le-am atras atentia, in repetate randuri, ca exista un
risc asupra proiectului, din cauza inceputurilor acestei afaceri. Chiar
si Frank Timis recunostea ca lucrurile nu au fost tocmai in regula, ca
nu au fost transparente la inceputurile afacerii".O licenta secreta
Un document al Ministerului Industriei din anul 2002 aduce putina lumina in afacerea asocierii de acum saisprezece ani si, mai ales, asupra celor doua acte aditionale care l-au modificat substantial. Consecinta directa a modificarii a fost faptul ca dreptul de operare asupra zacamintelor a fost transferat de la regia statului, catre o companie mixta, desi initial asocierea nu permitea acest lucru. Ce nu spune ministerul in acel document este ca societatea mixta nici macar nu exista la acel moment. Compania mixta care primea atunci dreptul pentru explorarea si exploatarea zacamintelor de la Rosia Montana avea sa fie infiintata abia opt luni mai tarziu, in iunie 1997, cu numele "Euro Gold Resources". Ea se numeste astazi Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), dupa ce si-a schimbat numele in anul 2000. Nicolae Stanca este cel care conducea regia statului in 1997, la momentul constituirii companiei mixte "Euro Gold Resources". El ne primeste chiar in biroul de la parterul cladirii Minvest din Deva. Nicolae Stanca este sigur pe el: "Nu avea nici o legatura acordul acela din 1995, cu firma Euro Gold. Atunci au fost primii pasi de cooperare, pentru iazurile de decantare, pentru valorificarea sterilului, iar nu pentru exploatarea zacamintelor". Actele semnate chiar de Nicolae Stanca, in calitate de director al regiei, il contrazic insa: noua companie mixta primea dreptul sa exploateze si zacamintele de aur, iar dupa aparitia Legii minelor, isi putea extinde activitatea si in alte perimetre. Nicolae Stanca conduce astazi compania "Deva Gold", construita dupa aceeasi reteta ca la Rosia Montana si vanduta apoi catre alti investitori. Iata cum acordul initial de asociere, cu actele sale aditionale si apoi infiintarea companiei mixte, in iunie 1997, au permis investitorilor sa intre pe usa din dos intr-o licenta de exploatare, cand Romania nu avea inca o lege a minelor, pe baza careia sa fie acordate licente pentru exploatarea resurselor. Ioan Radulescu, fostul consilier al presedintelui ANRM, a fost in echipa care a lucrat la proiectul legii minelor, promulgata in 1998. Fostul oficial isi aminteste astazi ca, in acel proiect de lege, au aparut modificari care i-au ajutat pe investitorii de la Rosia Montana: "Cat timp proiectul de lege a fost la Camera Deputatilor, am fost consultat aproape permanent asupra lui. Cand a ajuns la Senat si apoi la comisia de mediere, n-am mai fost consultat decat de cateva ori, doar telefonic. Dupa mediere, in proiect s-au strecurat modificari, care au ajutat compania straina". Asa a intrat compania mixta Euro Gold Resources in licenta, ca persoana afiliata, desi legea nu prevedea o astfel de posibilitate, dar nici nu o interzicea explicit. De altfel, Guvernul Radu Vasile aproba licenta de exploatare, in 1999, la propunerea ANRM, mentionand doar Minvest ca titular. In realitate, licenta cuprindea, ca persoana afiliata, si compania mixta Euro Gold Resources. Licenta a fost declarata secreta apoi, desi initial ea avea statut de document confidential. Licenta a fost, in fapt, o continuare a asocierii incheiate cu regia, prin care compania de la Rosia Montana putea explora zacamintele, iar daca explorarea confirma nivelul aurului, investitorii puteau primi si dreptul de exploatare.
Hartile miscatoare
Mihail Ianas este cel care a semnat licenta in 1999. In primele
discutii, fostul presedinte ANRM spulbera utilitatea licentei acordate
de el acum doisprezece ani, afirmand ca societatea de la Rosia Montana
are nevoie de o alta licenta astazi: "Compania mixta trebuie sa
negocieze o alta licenta pentru zacamantul extins de la Rosia Montana,
altfel vor avea probleme. Putem chiar discuta daca licenta mai este
valabila, dupa inchiderea minei statului, in 2006". Dupa aproape o
saptamana, Mihail Ianas revine si isi schimba radical opinia: "M-am
consultat cu fostii mei colegi de la ANRM. In consecinta, zacamantul
general Rosia Montana face parte din perimetrul de exploatare aprobat
prin hotarare de Guvern, si nu mai trebuie o alta licenta". Dragos
Tanase, actualul director general al companiei Rosia Montana Gold
Corporation, spune si el ca societatea mixta nu are nevoie de o alta
licenta: "Avem licenta de exploatare, cea de acum doisprezece ani". Ioan
Radulescu, fostul consilier de la ANRM, il contrazice si spune ca
licenta a fost acordata, in 1999, doar pentru mina statului, iar
proiectul extins al investitorilor avea nevoie de o alta licenta de
exploatare. In completarea inceputurilor tulburi ale afacerii, Gabriel
Dumitrascu, fostul director al RMGC, confirma ca si licenta este unul
din factorii de risc ai proiectului: "Eu le-am recomandat sa obtina o
alta licenta, prin proceduri competitive, transparente, dar nu stiu ce
au mai facut dupa plecarea mea din companie". Perioada la care face
referire Dumitrascu coincide cu extinderea perimetrelor de la fosta mina
a statului, perimetre care s-au extins spectaculos, ajungand la o
suprafata de doua ori mai mare decat cea initiala.
Romania plateste, inainte sa fi incasat un dolar
Un circuit financiar necunoscut pana acum arata cum s-au facut
investitiile de sute de milioane de dolari in proiectul aurului din
Muntii Apuseni: imprumuturi repetate de la firma offshore, catre
compania mixta, in care statul roman este partener cu 19,34%, prin
compania Minvest. Caruselul imprumuturilor a inceput sa functioneze in
urma cu unsprezece ani, cand la conducerea companiei canadiene inca se
afla fondatorul ei, Vasile Frank Timis. Nivelul imprumuturilor s-a
triplat dupa retragerea afaceristului roman, in anul 2003. Doua
contracte de imprumut, trase la indigo, au fost semnate in aceeasi zi,
21 iulie 2000. Primul contract directiona 40 de milioane de dolari de la
firma Gabriel Resources Jersey catre Rosia Montana Gold Corporation. Un
alt contract directiona 10 milioane de dolari catre Deva Gold, compania
Din nici o hotarare a actionarilor RMGC nu reiese ca problema imprumuturilor a fost discutata vreodata de actionari, in ultimii unsprezece ani. Ca urmare, detaliile lor nu au fost publicate nici in Monitorul Oficial, participarea statului fiind blocata la primele profituri si pusa, astfel, sa deconteze o cincime din cheltuielile facute pana acum de compania mixta. Calculele arata ca societatea statului va trebui sa renunte la dividendele de 62 de milioane de dolari, pentru a fi stinse datoriile de 330 de milioane de dolari, pe care RMGC le mai are catre actionarul sau din insulele Jersey. Bani care se adauga altor 39 de milioane de dolari, imprumutati direct de stat de la firma din Jersey, in 2009, si pe care compania statului trebuie sa le returneze din dividende. Un total de aproape 100 de milioane de dolari! Ceea ce inseamna ca, pentru fiecare cinci dolari adusi de investitori in proiect, compania statului va suporta un dolar. O situatie in puternic contrast cu prezentarea publica a afacerii, in care investitorii isi asumasera integral costurile pentru realizarea proiectului. Fostul sef al companiei mixte, Gabriel Dumitrascu, confirma faptul ca, prin aceste imprumuturi, compania statului va deconta o buna parte din cheltuielile facute de investitori: "Ar trebui facut un audit la Rosia Montana, pe baza caruia statul sa vada ce anume va deconta in aceasta afacere. Din punctul meu de vedere, proiectul trebuie asezat pe alte principii economice. Nu este normal ca aceasta companie mixta, in care statul este actionar, sa deconteze financiar inclusiv costurile companiei canadiene, cum ar fi cheltuielile de personal, de transport sau de protocol". Este pentru prima data cand un fost oficial al companiei, platit multi ani chiar de catre investitori, intra in detaliile financiare ale afacerii, adoptand o pozitie critica! Dumitrascu explica, mai departe, ca o parte din deconturile ce au fost suportate si de compania statului au fost mascate in costurile de finantare ale proiectului, adica in dobanzile si comisioanele aferente imprumuturilor de sute de milioane de dolari. Dragos Tanase, actualul director al companiei RMGC, respinge categoric mecanismul descris de Dumitrascu: "Este o aberatie".
Milioane pentru minciuni
O lista cu cheltuielile companiei de la Rosia Montana a ajuns pe masa
actionarilor in decembrie 2010, cand urma sa fie discutata, din nou,
problema salvarii companiei de la dizolvare, din cauza pierderilor pe
anul 2009. In ciuda pierderilor, compania a alocat sume importante
pentru comunicare, dupa cum reiese din lista publicata in Monitorul
Oficial. Cheltuielile, listate pe departamente, arata cum s-au alocat
banii in 2010. Departamentul de comunicare figura in lista pe locul doi,
cu aproape 8 milioane de dolari canadieni. Alte 2,5 milioane de dolari
canadieni au fost alocate departamentului pentru "relatii
guvernamentale". Aici lucreaza oamenii care obtin avizele de la
institutiile guvernamentale. Motivul declarat de sefii companiei Gabriel
Resources pe bursa a fost cresterea sprijinului public pentru proiect.
Actualul director general al companiei RMGC, Dragos Tanase, sustine ca
intreaga campanie de promovare are ca scop sa prezinte realitatea de la
Rosia Montana: "Oamenii sunt disperati, au nevoie de locuri de munca si
trebuie sa cunoasca realitatea de aici. Vom crea pana la 1200 de locuri
de munca, iar beneficiile directe ale statului sunt de peste 3 miliarde
de dolari". De cealalta parte, Gabriel Dumitrascu, fostul director al
RMGC, sustine ca locurile de munca sunt un obiectiv secundar: "Dupa
constructia minei, vor mai fi in jur de 550 de locuri de munca, din care
doar vreo 200 de slujbe vor putea fi ocupate de localnici, din cauza
specializarii inalte pe care o implica proiectul".
Expropriere cu forta
Obtinerea licentei de exploatare nu a crescut forta
companiei statului in afacerea Rosia Montana, dupa cum ar fi fost
firesc. Dimpotriva, ponderea companiei statului in afacere a scazut de
la 33,8%, la aproape 19,4%, dupa ce Guvernul a aprobat licenta de
exploatare, in 1999. Nicolae Stanca, fostul director al regiei, spune ca
el nu ar fi semnat niciodata reducerea beneficiilor companiei statului
si ca operatiunea s-a facut dupa ce a plecat de la conducerea ei: "A
fost o mare greseala, eu nu as fi semnat o astfel de reducere". Guvernul
ia in calcul acum o renegociere a cotelor de profit, insa investitorii
conditioneaza acest lucru de un cadru legislativ mai permisiv pentru
investitie. Un proiect de lege privind posibilitatea ca investitorii sa
exproprieze direct proprietarii de teren a trecut deja de Senat si se
afla in faza avizelor finale la Camera Deputatilor. Aprobarea de catre
Parlament a acestui proiect de lege ii sperie pe opozantii proiectului
chiar mai mult decat avizul de mediu. Eugen David, presedintele
asociatiei Alburnus Maior, sustine ca proiectul de lege din Parlament
este cel mai grav atac la drepturile localnicilor: "Pentru ca nu au
putut sa ne convinga pe toti sa ne vindem terenurile de aici, acum vor
sa ne exproprieze cu forta. Eu de aici, de pe proprietatea mea, nu plec
nici daca vin sa ma scoata cu armata".
Ancheta preluata de pe site-ul "Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie". Materialul a fost realizat cu sprijinul Fundatiei Soros Romania, in cadrul programului "Jurnalism de investigatie in slujba interesului public". Continutul acestuia nu reprezinta pozitia oficiala a Fundatiei Soros Romania. Subtitlurile apartin redactiei "Formula AS".
Ancheta preluata de pe site-ul "Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie". Materialul a fost realizat cu sprijinul Fundatiei Soros Romania, in cadrul programului "Jurnalism de investigatie in slujba interesului public". Continutul acestuia nu reprezinta pozitia oficiala a Fundatiei Soros Romania. Subtitlurile apartin redactiei "Formula AS".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu