duminică, 4 martie 2012

Parcul Herăstrău

( Parcul Herăstrău cu vedere spre Casa Presei Libere.)

Parcul Herăstrău sau Parcul Național Carol al II-lea a fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herăstrău (74 ha), este cel mai mare parc al Bucureștiului și este situat în partea de nord a orașului. Lacul din centrul parcului face parte din lanțul de lacuri al râului Colentina.



Istoric

 

 

Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăștinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935. Cu această ocazie s-a pus și problema amenajării întregii suprafețe rămase liberă, ținând cont și de faptul că în zona respectivă exista deja Arcul de Triumf.[1] S-au expropriat câteva zeci de locuințe sărace și o întreprindere industrială, s-au trasat alei pentru a face loc în mai 1939 celui mai întins spațiu verde din București.[2]
De-a lungul istoriei sale, parcul s-a numit Parcul Național, Parcul Carol al II-lea și Parcul I. V. Stalin. Exista în parc o statuie a lui Stalin dată jos în 1956. În 1936, din inițiativa profesorului Dimitrie Gusti, s-a înființat Muzeul Satului pe malul lacului Herăstrău. Teatrul de Vară din Herăstrău situat lângă Muzeul Satului a fost construit în 1956.
În ultimii ani, numeroase terase și localuri din parc, construite ilegal sau a căror autorizație a expirat, au fost demolate, dar nu toate.


Limite

În prezent, Parcul Herăstrău are o suprafață de cca 110 ha.



Foto






 


Vegetația

 

Vegetația parcului este formată din :

 

  1 Tei

Teiul, sau Tilia, este genul ce cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, nativi zonelor temperate a emisferei nordice, în Asia (unde majoritatea diversității speciilor este găsită), Europa și estul Americii de Nord.
Speciile de Tilia constau în copaci foioși, ajungând de la 20 la 40 m înălțime, cu frunze străbătute de nervuri și anvergura de 6-20 cm și flori cu sămânță dicotiledonată. Numărul exact de specii este incert deoarece multe dintre ele hibridizează spontan, atât în sălbăticie cât și cultivate

 

Frunze

 Frunzele sunt lung-pețiolate, rotunde, ascuțite la vârf, iar pe fața inferioară se observă nervuri proeminente. teiul este un arbore cu flori

 

Florile

 Florile, în număr de 2–10 pe ram, uneori și mai multe, sunt alb-gălbui, plăcut mirositoare, așezate pe un peduncul comun, concrescut aproape pe jumătatea lungimii lui, cu o bractee lungă în formă de limbă, de culoare verde-galbuie. Fiecare floare este formată din 5 sepale care cad în momentul înfloririi, 5 petale, numeroase stamine și un ovar globulos. Sunt des folosite la prepararea infuziilor de ceai. Avand o actiune usor deprimanta asupra sistemului nervos central,ceaiul din flori de tei poate fi utilizat in scopuri terapeutice.

 

Fructul

 Fructul este o nucă de formă sferică sau ovală de dimensiuni mici.

 

Aria de răspândire

 Este răspândit prin pădurile din regiunile deluroase până aproape de zona muntoasă.

 

2 Artari 

 

 

Arțarul (Acer platanoides), numit și paltin de câmp, este un arbore rezistent, cu lemnul alb și tare, cu frunze caracteristice, lucioase, despicate în cinci lobi lungi și ascuțiți, de 10 - 18 cm diametru, cu sinusuri larg rotunjite. Pețiolul frunzei este lung; frunza are o sevă lăptoasă. Toamna frunzele se colorează în galben-auriu ajungând până la roșu. Are flori de culoare galben verzuie, grupate în inflorescențe care se deschid în aprilie-mai înaintea apariției frunzelor. Fructul este format din două samare alăturate, de 8 - 10 centimetri, cu aripioare late ce formează un unghi obtuz.
Arțarul este iubitor de climat călduros dar rezistent la geruri. Crește și se dezvoltă bine pe soluri uscate dar fertile cu continut mare de calciu. Rezistă bine și la semiumbră. Crește până la 30 de metri. Este rezistent la fum și praf, motiv pentru care se foloseste de-a lungul șoselelor și autostrăzilor, în perdele de protecție.
Este un arbore din familia Aceraceae, cu frunze subțiri, palmate, fructe disamare cu aripi în unghi obtuz și are lemnul alb, elastic și rezistent. Forma coroanei este ovoidă cu ramuri divergente. A fost ales ca simbol al Canadei, deoarece corespune diviziunii teritoriale trei colonii și unsprezece provincii.


 3 Frasin


 Frasinul (Fraxinus) este un gen de plante din familia Oleaceae, originar din regiunile temperate ale emisferei nordice. Cuprinde circa 65-75 specii de arbori și câteva de arbuști. Specia comună în Europa, răspândită și în România, este Fraxinus excelsior

 

Caracteristici

 Atinge înălțimea de 40 metri. Tulpina sa prezintă în partea tânără scoarță de culoare cenușie-verzuie, iar în partea bazală de culoare cenușiu-negricioasă.Are frunze imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Înflorește în luna aprilie, înainte de apariția frunzelor. Florile nu au nici caliciu, nici corolă, iar androceul este redus la două stamine; pe același individ se găsesc flori mascule, femele și hermafrodite. Fructul este aripat (samară).

 

Utilizare

 Frasinul crește relativ repede și produce un lemn foarte valoros pentru industria mobilei și pentru industria materialelor sportive. Scoarța și frunzele sale își găsesc întrebuințări în medicina naturistă.

 

Specii

 


Imagini

 Fraxinus excelsior

 Frunze şi seminţe de Fraxinus excelsior

 Lemn de frasin

 Secţiune transversală în trunchi

 Flori de frasin

 Seminţe de Fraxinus excelsior

 Frunze de Fraxinus excelsior

 

  4Plop

 Plopul, științific Populus  , este un gen de arbori din categoria foioaselor (arbori la care cad frunzele toamna). Plopii pot atinge înălțimea de 35-40 m.

 

Răspândire

 Plopul are cca. 50 de varietăți răspândite în emisfera nordică. În Europa centrală și răsăriteană sunt mai răspândiți plopul negru (Populus nigra), plopul argintiu (Populus alba), plopul tremurător (Populus tremula) și plopul cenușiu (Populus canescens), existând și o serie de hibrizi în pepinierele de pomi unde apare frecvent (Populus canadensis) care în prezent este atacat masiv de o ciupercă parazită (Marssonina brunnea)

 

Utilizare

 

Iarna, mai ales când arborele a pierdut frunzele, se poate observa tulpina dreaptă a plopului, pentru care motiv a fost plantat pe marginea drumurilor ce alcătuiesc aleile de plopi.
Arborii cresc repede, au un lemn moale, nu suferă prea mult dacă s-au rupt sau au fost tăiate din crengi, tulpina crește mai departe, fiind un arbore puțin pretențios, din care motiv este folosit și la recultivarea cu plop a terenurilor virane, a haldelor rezulate din lucrările miniere, sau a carierelor de piatră abandonate, precum și de-a lungul căilor ferate.
Plopul fiind un lemn de esență moale este folosit la confecționarea pantofilor de lemn. În prezent plopul este obiectul unor cercetări genetice în SUA, Canada, Europa și China de a obține variante de plante rezistente la dăunători, sau la îmbunătățiri funciare prin absorbția din sol a substanțelor toxice cum ar fi de exemplu metalele grele.

Plop bătrân în marginea păşunii comunale de la Băneşti, Dâmboviţa
Iată denumirea în limba latină a unor specii de arbori din genul Populus, denumiți, în mod generic, plută în limba română:
  • plută (Nuphar luteum);
  • plută (Nymphaea alba);
  • plută (Populus alba);
  • plută (Populus nigra);
  • plută-galbenă (Nuphar luteum);
  • plutică (Limnanthemum nymphaeoides);
  • plutică (Nymphoides peltata).


  5Salcie

 

 Salix L. (Salcia), este un gen de plante din familia Salicaceae, cuprinzând arbori, arbuști sau subarbuști cu lujeri elastici și frunze căzătoare.

 

Denumire

 Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie, respectiv răchită. Numele popular de "salcie" provine în limba română din latinescul salix.

 

 

Răspândire

  Genul Salix este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în zonele mai răcoroase.

 

 

Caracteristici

 

Publicat de la
Etichete: , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)