Vatra Dornei

             Vatra Dornei , judetul Suceava

         Istoria Orasului 

O legendă păstrată în memoria Dornelor, care atestă existența Dornei încă de pe vremea întemeierii statului Moldovei, leagă numele localitații de o dragoste tragică a întemeietorului Moldovei – Dragos Voda . Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstorița localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greșeală și, în amintirea ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei.

O explicație stiințifică a toponimicului "Dorna" este greu de oferit. Dictionarul Limbii române editat de Academia RPR în 1958, explică noțiunea "dorna" prin bulboană sau vale cu apă. Slavii au numit așezarea mlăștinoasă "Dolina", romanii au numit-o "Durnacum" iar la români a ajuns Dorina, care prin eliminarea vocalei "i" și prin rotacismul specific limbii române, a devenit Dorna.Din izvoare istorice mai reținem că la 14 mai 1600 Mihai Viteazul, a trimis spre Moldova armata condusă de generalul său Baba Novac. Acesta a urmat drumul prin Cândreni, peste Mestecăniș, spre Câmpulung și apoi spre Suceava, în urmărirea domnului Moldovei Ieremia Movilă.După anul 1775, Dorna intră sub stăpânire austriacă și locuitorii au devenit iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Faptul a generat conflicte care au durat aproape un secol. Locuitorilor li s-au luat drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li s-au pus taxe pe fânețe și păduri și au fost obligați să presteze munci neplătite la diferite lucrări edilitare inițiate de coroană. De asemenea, ei trebuiau sa dea autorității biruri în natură (găini, lână și lemne). Pe teritoriul târgului Dornei s-au desfașurat numeroase conflicte sângeroase care au sfârșit prin însemnate pierderi de vieți omenești. În 1884, o sentință a autorităților austriece pedepsea formal pe unul dintre opresorii locali cu o "dojană severă".Locuitorii Dornelor au încercat să pună capăt opresiunilor și nemulțumirilor prin plângeri repetate la împărat și la autoritățile locale dar ele n-au putut fi soluționate până în jurul anului 1850, când a fost abrogată vechea constituție austriacă și a început perioada de 11 ani a absolutismului monarhic. Evoluția edilitară și urbanistică a localitatii Dorna a fost puternic marcată de descoperirea uriașelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafață de mai multe zeci de kilometri pătrați și cunoscute de ciobanii locului încă pe la anul 1750, care le-au botezat izvoare cu "burcut" – nume împrumutat probabil din maghiarul "borviz". O cercetare științifică a apelor minerale din ținutul Dornelor este cunoscută în literatura de specialitate în jurul anilor 1790. Chimistul Hacquette de Nürnberg a realizat în această perioadă o analiză relativ completă a apelor din Dorna și din localitățile limitrofe Cândreni și Șar. Recunoașterea oficială a importanței izvoarelor minerale și o analiză completă a lor, se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch. Acesta s-a ocupat mai întâi de apele minerale din Poiana Negri pentru ca apoi, sub numarul 1841 din anul 1810, să înainteze autoritaților de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasă a băilor din Vatra Dornei și a izvorului din Poiana Negri, cu o propunere de relativă sistematizare a lor.Din scrierile și rapoartele doctorului Plusch aflăm că în forma lor primară, băile se făceau cu apă scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului Ioan, situată la numai 200 de pași de drumul împărătesc. Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea stațiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic și material al proprietarului minelor din Iacobeni Manz de Mariense.Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch, a fost aprobat prin Decretul administrației din 17 ianuarie 1811 iar inginerul Buholzer a primit ordinul să construiască o clădire cu șase căzi de baie la care apa minerală era adusă printr-o țeavă și continua să curgă prin jgheaburi.În anul 1870 Fondul Bisericesc Român a cumparat Băile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreună cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi s-a zidit un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior s-a construit Hotelul numărul unu și Cazinoul Vatra Dornei.O descriere a stațiunii în jurul anilor 1880-1895 o aflăm din însemnările inginerului Crasuschi, fost director al minelor din Iacobeni. Izvoarele erau captate în mod primitiv. Acestea prezentau niste găuri pătrate împrejmuite cu bârne și acoperite cu coajă de brad, fără nici o izolare. Aceste gropi erau umplute cu apă cu rugină murdară, în care cântau broaștele. Din aceste izvoare curgea apa prin niște jgheaburi, în butoaie deschise asezate pe bârne. Din aceste butoaie apa curgea prin țevi de metal spre locul unde era încalzită și de acolo la căzi. În total pe teritoriul localității Vatra Dornei au fost puse în valoare 15 izvoare de ape minerale.O etapă nouă în dezvoltarea stațiunii balneare s-a înregistrat în anul 1895. La această dată geologul Stur a întreprins un studiu geologic al stațiunii Vatra Dornei și al terenului pe care era amplasată. În baza acestui studiu s-a proiectat și dezvoltat stațiunea după 1895.Izvorul SentinelaÎn anul 1899, principalele obiective ale stațiunii balneoclimaterice Vatra Dornei au fost terminate și inaugurate. Între acestea s-a numărat Izvorul Ioan botezat în timp Izvorul Unirea, Izvorul Ferdinand și Izvorul Sentinela aflate în vecinătatea Cazinoului. Descoperit în anul 1871, actualul Izvor Sentinela a fost amenajat de fostul director al minelor din Iacobeni în anul 1897. Inițial, el a purtat numele fostului ministru al agriculturii al Imperiului Habsburgic numindu-se Izvorul Falkenhein, dar românii din Dorna constituiți între 1898-1901 în Societatea culturală patriotică Sentinela hotărăsc să acorde numele instituției lor acestui izvor renumit.
După 1948 izvorul s-a numit 23 August și a revenit la vechiul sau nume Sentinela după evenimentele din decembrie 1989. Printre edificiile devenite monumente arhitectonice ale localitații se numară și stabilimentul balnear construit în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase și nămol de Dorna. Localitatea Vatra Dornei s-a dezvoltat începând din secolul XVIII în jurul stațiunii balneare și concomitent cu aceasta. Pâna în anul 1774 Dorna a fost dependentă de Ocolul Câmpulung și din această cauză nu avea nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu și vornic sau primar a fost dobândit abia în anul 1823, dar localitatea a continuat să existe sub suzeranitatea vornicului de Câmpulung pâna în 1853.În anii de după 1853 surse scrise ale istoriei locale pomenesc despre răscoalele dornenilor împotriva recrutării cu sila, despre construcția în1830 a Podului armeanului care traversa râul Bistrita în zona Chilia și despre nenumărate persecuții la care au fost supuși locuitorii ținutului Dornei de către stăpânirea habsburgică.În anul 1848, în timpul primăriatului lui George Burca s-a construit în locul actualului pod de la piață, un pod care s-a numit "al vicilicilor" (participanți dorneni la evenimentele revoluționare de la sfârșitul secolului 18).Un an mai târziu, în 1849, Bucovina a fost dezlipită de Galiția și ridicată la rangul de ducat. Această acțiune a permis ridicarea satului Dorna la rangul de târg în 1855 și înscrierea sa în actele oficiale ale stapânirii habsburgice sub numele "Vatra Dornei". La 9 septembrie al aceluiași an s-a înființat la Vatra Dornei Oficiul Mixt de Județ Dorna similar cu instituția prefecturii.În anii următori istoria locului pomenește tot mai des despre nemulțumirile dornenilor, despre înfățisările lor cu plângeri la împăratul Franz Joseph, despre implicarea unor mari personalități ale vremii ca de pildă Eudoxiu Hurmuzachi în lupta lor pentru emancipare socială și administrativă.După anul 1872, când a fost desființat Domeniul Imperial Câmpulung și se crease, cu patru ani în urma, Prefectura Câmpulungului, a început dezvoltarea administrativă a localității în strânsă legatură cu dezvoltarea stațiunii balneare.Între 1850 și 1875 la Dorna s-au perindat mai multi vornici si primari. "În anul 1875 – scrie ziarul Deșteptarea din Cernăuți – Vatra Dornei nu mai era un sat ci târg și noul comitet comunal de acolo era în mare încurcătură fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar… În ziua alegerii primarului căpitanul vine la Vatra Dornei, cheamă noul comitet ales și îi spune că ar fi bine sa aleagă primar un om cu carte, pentru că Vatra Dornei îi acum târg și un om fără carte n-ar putea cârmui o comună ca aceasta. Toți cărturarii din noul comitet au spus la vorba capitanului "Amin", numai Vasile Deac a zis fara sfiala "Nu" deși el a fost și este om fără carte. Întrebându-l capitanul pe Deac cine socoate că ar fi bun de primar, Deac a raspuns: "Eu socot că aș fi cel mai bun!" și știți ce s-a întâmplat? Toți cărturarii din comună au strigat "Da! Dacă Deac se primește să fie primar, apoi el îi cel mai bun!".Instalarea lui Vasile Deac în funcția de primar al orașului, a coincis cu perioada când se studia de către oamenii de știință ai vremii și de către administrația Bucovinei și a Câmpulungului dezvoltarea stațiunii balneare Vatra Dornei.În deceniul următor instalării lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernăuți devine proprietarul izvoarelor de ape minerale și al așa-zisului institut balnear. În această conjunctură se punea tot mai acut problema dezvoltării băilor la nivelul edilitar al stațiunilor cunoscute deja în Europa. Ajutat de arhitecți și oameni de știință, proprietarul băilor a întocmit un proiect pentru construirea unor edificii de tratament, cazare și petrecere a timpului liber, pe care dorea să-l materializeze în afara dezvoltării urbanistice a localitații.Proiectul Fondului Bisericesc a fost supus în anul 1883 aprobării împăratului Franz Joseph și prin aprobarea acestuia, proiectul a căpătat posibilitatea intrării în execuție. Primarului Vasile Deac modul de a gândi al autorităților Fondului Bisericesc nu i-a convenit și, consultându-se cu arhitecți și oameni de știință recunoscuți în epocă, a ajuns la concluzia că singura posibilitate de a forța dezvoltarea târgului concomitent cu stațiunea balneară, era solicitarea unei audiențe la împăratul Franz Joseph. A obținut audiența la împărat în anul 1886 și odată cu aceasta aprobarea pentru dezvoltarea urbanistică a localitații Vatra Dornei, pe teritoriul central al căreia urmau să fie instalate Palatul Comunal, Palatul Național, clădirea școlii primare, Gara mare și Gara Băi, Biserica romano-catolică și Templul evreiesc.Pentru început și având rezervată suma de 60.000 de coroane pentru construirea Palatului Comunal și 30.000 de coroane pentru zidirea unei școli românești de trei clase, el a trecut la execuția proiectelor. Lucrările construcțiilor aprobate de împărat au fost conduse de un meșter italian care s-a instalat în Vatra Dornei pe cheltuiala primariei și în anul 1895 s-au început lucrările de construcție a Palatului Comunal care s-au desfașurat în același timp cu lucrările de construcție ale școlii generale.În însemnările unor cărturari ai vremii ni se confirmă că în localul Palatului Comunal funcționa și un han, în locul hanurilor care au dispărut pâna la finele deceniului al 8-lea și un restaurant, care a dăinuit până la 1938.Gara Vatra Dornei BăiÎn toamna anului 1897 a fost dată în folosință și clădirea Școlii generale (astăzi Școala nr. 1). Înainte de a se încheia lucrările de construcții ale Palatului Comunal, Vasile Deac a început lucrările de construcție a Palatului Național, care urma să adăpostească sediul Societății culturale și al cabinetului de citire "Sentinela". "Sentinela" a fost prima asociație patriotică a românilor din Vatra Dornei și a acționat consecvent pentru izbândirea idealurilor naționale. În timpul mandatului lui Vasile Deac s-au construit de asemenea, în anul 1902, Gara CFR cunoscută sub numele de Gara Mare care a legat pentru prima dată Suceava de Vatra Dornei și s-a început construcția Gării Vatra Dornei Băi, care a fost dată în folosința după decesul vrednicului primar. Tot în timpul mandatului lui Vasile Deac au fost concepute și - partial demarate - lucrările Templului evreiesc și a Bisericii romano-catolice. Aceasta a fost lovită de două obuze în timpul primului război mondial, care sunt vizibile și astăzi în peretele estic.Vatra Dornei a fost declarat oraș al imperiului austro-ungar la 17 decembrie 1907. Primul război mondial a adus luptele pe creasta munților din jurul orașului Vatra Dornei transformându-l pe acesta și stațiunea într-o fortăreață armată a austro-ungarilor. Staționarea trupelor la Vatra Dornei a durat aproape doi ani, timp în care au fost distruse și orașul și stațiunea, dar după unirea Bucovinei cu Regatul României s-a pus problema refacerii și administrării băilor. În anul 1919 s-a format un consorțiu care a luat în arendă stabilimentele balneare pe termen de un an. Acțiunea s-a repetat în 1920, 1921 și 1922 dar condițiile de arendare erau nefavorabile administratorului (Fondului Bisericesc) pentru că ofereau arendașilor venituri uriașe în timp ce câstigul proprietarului era derizoriu.Ulterior, s-a stabilit printr-o licițatie trecerea în administrarea aceluiași consorțiu a băilor pe termen de 20 de ani, dar câstigatorul licitației nu și-a îndeplinit obligațiile ci, dimpotrivă, a inițiat câteva acțiuni pentru repudierea drepturilor Fondului Bisericesc. Litigiul a fost terminat prin intervenția ministrului agriculturii de atunci – prof.dr.Iancu Nistor - care a determinat Statul Român să permită Fondului Bisericesc exploatarea băilor în regie, oferindu-i trei milioane de lei avans pentru reabilitarea stabilimentelor și restaurarea daunelor aduse în timpul războiului. Primarul Petru Forfotă îi prezenta voievodului Mihai, devenit Regele Mihai I, stabilimentele stațiunii balneare în următorii termeni: "Publicul ce a vizitat această stațiune în anii de după război a putut fi pe deplin satisfăcut în așteptările sale de ceea ce i se oferea. Bineînteles că au existat și lipsuri în dezvoltarea stațiunii. Lipsește canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea străzilor orașului etc. Aceste lucrări nu au putut fi executate până acum, din cauză că au lipsit fondurile necesare. Trebuie știut că administrația comunală a acestui oraș luptă cu mari greutați financiare din cauză că veniturile curente nu curg în visteria comunală, dupa cum aproape toți vizitatorii care vin la Vatra Dornei cred. Veniturile directe aduse de stațiune aparțin Fondului Bisericesc care a fost și înainte de război și este și astăzi proprietarul stabilimentului de băi. Ori, Fondul Bisericesc nu a contribuit niciodată cu venituri realizate din stabilimentele balneare, cu nimic la lucrarile edilitare ale orașului. În același timp nici taxele de cură încasate de către forțele comisiei balneare nu intră în visteria administrației comunale ci sunt folosite în alte scopuri. Administrația comunală a fost și este și azi obligată să acopere nevoile edilitare ale orașului și stațiunii balneare Vatra Dornei numai prin mijloace proprii. Cu toate greutățile acestea nedrepte și ingrate, administrația comunală pe care am cinstea să o conduc este în prezent pe punctul culminant al sforțărilor sale de a înființa apeductul și canalizarea… Îmi fac o prea placută datorie să arat că numai grație înțelegerii pe care am găsit-o la membrii guvernului în frunte cu primul ministru și ministrul de interne Gheorghe Tătărașcu și ministrul agriculturii prof. dr. Iancu Nistor, am primit cel mai larg concurs ca în următorii trei ani apeductul și canalizarea să fie realizate." În acest fel orașul Vatra Dornei și stațiunea balneară intrau în perioada lor de emancipare edilitară modernă.În timpul celui de-al doilea război și în special în a doua sa parte – anii 1943-1944 – stațiunea balneară Vatra Dornei a suferit nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată dupa 1945 a preluat băile prin actul naționalizării de la 11 iunie 1948 și a început o vastă campanie de refacere și modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea stațiunii. Imediat după 1950 stațiunea balneară Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga capacitate și până în 1989 a continuat să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă etc.

         Transporturi

Vatra Dornei se află la 105 km depărtare de municipiul Suceava, 40 km de Câmpulung Moldovenesc, 85 km de municipiul Bistrița.
Cel mai apropiat aeroport se află în municipiul Suceava. Accesul se mai poate face și pe Valea Bistritei  pe șoseaua ce leagă municipiulPiatra Neamț de Vatra Dornei (165 km).

CulturăCasa de culturăCasa de cultură "Platon Pardău" este situată pe strada Gării și este folosită pentru diferite manifestări artistice locale.Muzee

• Muzeul de științe ale naturii și cinegetică

Muzeul este situat pe strada Unirii și prezintă exemplare din flora și fauna zonei Dornelor, precum și trofee cinegetice adunate din această regiune.

• Muzeul de etnografie

Muzeul este situat pe strada Mihai Eminescu, în cladirea primăriei. În colectie se găsesc exemplare ale portului popular bucovinean, unelte meșteșugărești și ceramică din Bucovina.Festivaluri

• Porniți Plugul Feți Frumoși

Festival de datini și obiceiuri de iarnă este organizat anual în perioada dinaintea Anului Nou.

• Serbările Zăpezii

O serie de concerte și concursuri sportive de iarnă, organizate anual sub acest nume, la baza Pârtiei Parc.TurismSituată în nordul României, într-o depresiune a Carpaților Orientali—Depresiunea Dornelor—Vatra Dornei este o localitate turistică foarte căutată datorită apelor termale, peisajului, climei și facilităților de practicare a schiului. Orașul-stațiune este înconjurat de munți împăduriți: Munții Giumalău, Munții Bistrița, Munții Călimani, Munții Rodna, Munții Obcina Mestecăniș. Se practică alpinismul și sporturile de iarnă, iar localitatea este în același timp și o importantă stațiune balneară.Pârtia Dealu NegruParcul natural din centrul stațiunii, renumit pentru veverițele sale, precum și cazinoul amintesc de faimoasele stațiuni balneare din vestul Europei. În oraș, cele mai interesante atracții turistice sunt Muzeul etnografic al Bucovinei și Muzeul vânatorii și al științelor naturale. Cei care vor să exploreze împrejurimile au la dispoziție telescaunul care acoperă distanța dintre oraș și Dealul Negru, sau pot pleca în excursii la Poiana Negri și Poiana Stampei, renumite pentru izvoarele lor minerale.În perioada sezonului rece turiștilor le stau la dispoziție două pârtii de schi: Pârtia de schi Dealu Negru, care are o lungime de 3000 m, cu o diferență de nivel de 400 m și pârtia de schi Parc, de 900 m lungime, cu o înclinare medie de 28,5 grade și diferență de nivel 150 m. Pârtia de schi Dealu Negru este cea care beneficiază de instalația de transport cu telescaun, iar pârtia de schi Parc este dotată cu un baby-schi -pentru copii- și un teleschi.Pârtia Dealu Negru are o dificultate medie fiind destinată mai degrabă schiorilor amatori decât celor profesioniști, având și pante mai abrupte, dar care nu provoacă probleme practicanților acestui sport. Durata de urcare cu telescaunul este de aproximativ 20 de minute, timp în care iubitorii de munte pot admira peisajele pitorești ale câtorva masive muntoase ce înconjoară depresiunea, cum ar fi: Munții Giumalau, Munții Bistrita, Munții Călimani, Munții Rodna, Munții Suhard și Munții Obcina Mestecaniș. Transportul cu telescaun este disponibil în toate anotimpurile, dar cel mai solicitat este vara și iarna.GeografiaRâul Dorna în Vatra Dornei[]Forme de reliefDepresiune intramontană: altitudinea variază în jurul valorii de 800 m;Limite:

• Nord-Est - Bărnărel (1.321 m) - Masivul Rarău-Giumalău;

• Sud - Dealu Negru (1.302 m) - Masivul Călimani;

• Nord - Runc (1.149 m) - Masivul Suhard.

Rețeaua hidrograficăVatra Dornei se află la confluența râurilor Bistrița Aurie și Dorna și este traversat de pârâurile: Argestru, Chilia, Colăcelu, Roșu, Negrești.Formațiuni geologiceGeologia teritoriului este în întregime formată din șisturi cristaline (Munții Suhard în Nord) și de natură vulcanică (Munții Calimani în Sud)Clima

• temperatura medie anuală: 5,2 grade Celsius;

• în luna iulie media este de +15 grade Celsius, iar în luna ianuarie este de -6 grade Celsius;

• temperaturi extreme: + 36,4 grade Celsius (18 iulie 1904), -36,5 grade Celsius (13 ianuarie 1950).

Precipitații

• precipitațiile sunt abundente: aprox. 800 mm

• zile cu zapadă: aproximativ 120 zile/an

• presiunea atmosferică: 690 mm (ianuarie), septembrie (694 mm)

• cea mai lungă perioadă ploioasă: august 1908 (14 zile).

Blazonul orașului în perioada interbelică

 

Strada Mihai Eminescu

 

Strada Mihai Eminescu

 

Strada Luceafărul

 

Primăria

 

Judecătoria

 

Spitalul

 

Biblioteca orăşenească

 

Casa de cultură Platon Pardău

 

Şcoala nr. 4

 

Izvorul Sentinela înainte de 1900

 

Clădirea Izvorului Unirea, azi Restaurantul Maestro

 

Cazinoul Vatra Dorneiînainte de 1916

 

Cazinoul Vatra Dornei în anul 2008

 

Vila nr. 1 (Hotelul Carol)

 

Vila Cembra

 

Pavilionul japonez din parcul central

 

Casa Vladimir, azi sediul Minbucovina

• 
  

Fetele norocoase

 In ziua de astazi Fetele Norocoase se pot angaja la videochat pentru a scoate sume foarte mari de bani pe care alti oameni nu i pot face nici in 10 ani de munca cu program normal .

  De exemplu un om care lucreaza pe domeniu de paza la o firma privata cu program de 24 de ore si o zi libera are un salariu mediu pe luna de 800 sau 1000 ron pe cand Fetele Norocoase pot scoate lunar in medie de 3000 sau 5000 de euro, lucru care este net superior majoritati salariilor pe care muncesc romanii  in ziua de astazi .

Lucrul acesta unora li se poate parea iesit din comun avand in vedere ca salariul pe care Fetele Norocoase in custiga lunar este de cel putin 6-7 ori mai mare de cat a unui cetatean care are un salariu minim pe economie din care abea daca isi pot achita ratele la banci si intretinerea iar dupa aceea sa ramana si cu cativa banuti din care sa aiba cu ce sa mai  cumpere cate ceva de mancare pentru a supravietui  si a duce o viata cat mai decenta .

Asa ca traim vremuri in care o fata care nu are terminate nici macar studiile primare fata de alti oameni care au terminat 8 clase , liceu si 2-3 facultati cu renume ajunge sa custige sume de 10 - 20 de ori mai mari de cat cei cu studi.

ALUMINIUL SI SANATATEA NOASTRA

Aruncaţi vasele din aluminiu !

La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenta in exces a aluminiului in alimentatie. Acest element e peste tot, in aer, apa, sol, si, in anumite cantitati, nu este daunator organismului. Dar, in ultima vreme, produsele pe care le consumam, de la alimente, la medicamente, apa si chiar obiectele inconjuratoare, ne pun in contact cu o supradoza din acest metal toxic. Efectele sunt dintre cele mai devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care si Alzheimer. Mai jos sunt sursele de aluminiu din mediul inconjurator si produsele pe care ar trebui sa le indepartam din viata noastra.


Avertisment ignorat


Aluminiul este un nemetal omniprezent pe Terra, e folosit si in industria alimentara, ca aditiv, in medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), in produsele de larg consum, exista in aer si in apa. Este inevitabil. Dar, in ultima vreme specialistii au constatat o concentratie crescuta de aluminiu in organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putand ajunge saptamanal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram, in conditiile in care cantitatea tolerabila este de cel mult un miligram. In timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la dementa. Alerta la aluminiu s-a dat inca din secolul trecut, dar oamenii au ignorat avertismentele. Pana in 1940, cand o renumita doctorita a descris cazul catelusului ei care fusese pe moarte si nici un veterinar nu reusise sa-i afle diagnosticul. Ea obisnuia sa-i pregateasca mancarea in cele mai bune tigai de aluminiu, insa cainele a inceput sa vomite dupa mese si dupa o luna era atat de slabit ca nu se mai putea tine pe picioare. Stapana a schimbat tigaia cu una emailata, constatand imediat imbunatatirea sanatatii cainelui, pana cand acesta s-a refacut total. Desi pare greu de crezut, aluminiul e responsabil de multe dereglari si in organismul oamenilor, cea mai cumplita fiind dementa, afectiune de care sufera milioane de persoane in lume.


Beti apa de izvor !

Apa noastra cea de toate zilele e plina de aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafata utilizeaza sulfat de aluminiu ( la noi in Romania se intrebuinteaza curent , eu stiu ca mai toata productia de sulfat este destinata acestui cunsum) pentru a elimina microorganismele nocive si alte particule pe care le contin si care pot fi usor distruse prin sedimentare si filtrare. Pentru ca sulfatul de aluminiu este eliminat in mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentratia de aluminiu a apei tratate este mai ridicata decat in cea netratata. Aportul zilnic de aluminiu din apa potabila poate varia mult in functie de regiune si de rauri care sunt mai bogate sau mai sarace in aluminiu. Se crede in general ca aluminiul de origine naturala, provenit din apa netratata, se afla intr-o forma care nu este usor asimilata de organism si nu provoaca efecte negative asupra sanatatii. Dar apa tratata contine aluminiu usor asimilabil, de aceea - atentie! – apa poate fi o sursa mai importanta de aluminiu decat hrana.Cantitatea de aluminiu din apa imbuteliata si cea de la robinet variaza si ea, dupa cum producatorii utilizeaza apa de la robinet cu sau fara tratamente suplimentare. Cel mai bine e sa citim cu atentie eticheta sticlei de apa minerala sau plata si sa o alegem pe cea care contine cel mai putin aluminiu. Riscul de aparitie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care consuma ape bogate in aluminiu monomeric.

Continut in medicamente

Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridica la cel putin patru micrograme pe zi. Dar unde mai exista aer nepoluat? In zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate creste la mai mult de 100 micrograme pe zi. La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 pana la 7 miligrame de aluminiu pe zi. In afara de aer si apa, oamenii absorb aluminiu, si inca in doza maxima, si din medicamente. E vorba de cele care nu sunt prescrise de medici si care se vand la cerere in farmacii, ca antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat si unele vitamine pentru copii.Organizatia Mondiala a Sanatatii a estimat ca aportul celor care consuma regulat acest tip de medicamente pe baza de aluminiu poate creste pana la cinci grame pe zi. Toti acesti factori care contin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului in functie de varsta si grad de sanatate. Dar cele mai puternice surse de expunere la aluminiu raman ambalajele: cutii, caserole, foliile care au la baza acest metal. Un studiu recent publicat de o revista medicala din Australia a aratat ca doza de aluminiu care se gaseste in cutiile metalice de bauturi si sucuri o depaseste cu 5% pe cea din ambalajele din sticla.

ALUMINIUL N-ARE CE CAUTA IN BUCATARIE !!!!!!!!!!

Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de par recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetarii i-au uimit: peste 30% dintre pacienti au aluminiu in corp. Efectele imediate sunt urmatoarele: omul are dureri de cap, se baloneaza, i se usuca pielea si isi pierde pofta de mancare. Pacientii care sufera de afectiuni renale si primesc tratamente de dializa regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu in lichidele pentru dializa. Studiile au aratat ca aluminiul ajunge in organism si din cereale, prajituri, biscuiti, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, laptuci), dar si din ceaiuri sau bauturi care contin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao. Cantitatea de aluminiu creste peste cota admisa si atunci cand pestele si carnea sunt gatite in oale din aluminiu sau sunt impachetate in folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari in cuptor). Toti suntem expusi mai mult sau mai puttin riscului de a absorbi aluminiu, daca nu in bucataria proprie, atunci cand bem o cafea in oras, preparata cu apa contaminata sau in ibrice de aluminiu. Un pericol pentru sanatate il reprezinta si radiatoarele confectionate din aluminiu care sunt responsabile pentru simptome ca: ameteala, tulburari de vedere si chiar inceputul unor paralizii.

Efecte nefaste

Persoanele supraexpuse la aluminiu pot sa prezinte encefalopatie, o forma de dementa caracterizata de convulsii, tremuraturi, psihoza si diferite schimbari la nivelul vorbirii si al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu in exces, se intalneste mai ales la bolnavii care fac dializa. Absorbtia mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau sfaramicioase, din cauza tulburarilor profunde in metabolismul fosforului si al calciului din masa osoasa), infarcte. Aluminiul este asociat si altor boli serioase care afecteaza sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig si Parkinson. Dar cele mai de temut sunt dementa presenila, tulburarile mentale, imbatranirea precoce si Alzheimer. Desi industria farmaceutica a mediatizat exagerat progresul inregistrat in prevenirea si tratarea acestei boli, in realitate progresul este nesemnificativ. Primele simptome care se recunosc la aceasta boala, si care indica inceputul unei deteriorari mintale progresive, sunt pierderile de memorie, dezorientarea si depresia. Celulele creierului pacientilor suferinzi de aceasta boala pot contine de > 10 pana la 30 de ori mai mult aluminiu decat media.

Ce obiecte trebuie aruncate ?

Toxicitatea acestui metal a fost descrisa in “Sciences et Vie”, unde s-a aratat ca efecte secundare ale aluminiului apar chiar si cand este consumat in cantitati mici. Un alt caz de intoxicatie cu aluminiu este tratat intr-o revista medicala americana ca o tumoare a esofagului care s-a retras cand bolnavul a incetat sa mai foloseasca vase de aluminiu. Ce putem face noi pentru a sta cat mai departe de aluminiu? In primul rand trebuie sa scapam de toate ustensilele, tacamurile si recipientele de aluminiu din bucatarie, sa consumam apa imbuteliata cu continut scazut din acest metal sa renuntam definitiv la ambalarea alimentelor in staniol si folii de aluminiu,sa evitam aspirina pe cat posibil, sa nu mai cumparam conserve, bere si racoritoare la cutie, sa refuzam mancarea la caserole tapate cu aluminiu. Pare imposibil, dar veti vedea ca aceleasi alimente exista si in ambalaje de sticla sau carton. Cat despre celelalte obiecte care ne inconjoara, eliminati-le pe cele inutile. Determopane si usi de aluminiu n-aveti cum scapa.

Aluminiul din deodorante

Ambalajele produselor cosmetice (sprayuri, cutii de crema, vopsea) au aluminiu din belsug. Aluminiul continut in deodorante (20% clorura de aluminiu) patrunde mai usor prin piele decat pe cale digestiva. In plus, inhalarea de aluminiu fin divizat si de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificata drept cauza a fibromului pulmonar si a lezarii plamanilor. Antiperspirantele contin si ele saruri de aluminiu si zirconiu, care inhiba activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea si inchiderea porilor. Un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie) acuza antiperspirantele si deodorantele ca pot favoriza aparitia tumorilor mamare, cauzate de absorbtia prin piele a unei cantitati de aluminiu. Asimilarea pe termen indelungat a unor concentratii importante de aluminiu prin deodorante si antiperspirante poate conduce la serioase probleme de sanatate. Persoanele cu asa zisa ” aluminofobie” pot folosi antiperspirantele sau deodorantele fara aluminiu, disponibile in farmacii.

Un element vechi de 180 de ani

Aluminiul a fost descoperit de catre Friedrich Wöhler in anul 1827. Este cel mai raspandit nemetal din natura. Nu se afla in stare libera, deoarece este reactiv, dar se gaseste in minereurile de bauxita, nefelina, silicatii sau oxizii sai: corindon (incolor), safir, rubin, smarald, smirghel. Este foarte folosit in industrie datorita rezistentei sale la oxidare, proprietatilor mecanice bune si densitatii sale mici. Aluminiul este folosit in industria aerospatiala, in constructii, acolo unde este necesar un material usor si rezistent. Are bune proprietati electrice.

E-ul criminal

In Uniunea Europeana, aluminiul este intalnit sub denumirea de E 173, responsabil de aparitia unor boli ca Alzheimer si Parkinson, osteoporoza, boli cardiovasculare. Fiind neurotoxic, Comisia Europeana dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentatie, mai ales a copiilor. E 173 este un colorant intalnit mai ales in produse bazate pe cereale, ca painea, prajiturile si biscuitii.

Rosia montana

Reteta secreta a afacerii Rosia Montana

 Textul pe care il publicam este rezultatul unei investigatii de exceptie, realizata de un jurnalist: DANIEL BOJIN. Difuzata pe internet, de unde am preluat-o selectiv, ea reprezinta dosarul diabolic al inceputului afacerii de la Rosia, fata de care justitia ar trebui sa se autosesizeze. Dosarul unei inselatorii de tip mafiot, care se pregateste sa fie votata, chiar zilele acestea, in parlament. O poveste de groaza, care arata forta uriasa a coruptiei din Carpati -

Documentele asocierii initiale dintre primii investitori si statul roman sunt date disparute (!!) astazi, la fosta regie a statului care a facilitat afacerea. Printr-un circuit offshore, care leaga compania canadiana de afacerea din Romania, s-au facut cheltuieli de peste 500 milioane de dolari la Rosia Montana. Bani pentru care compania din Romania (RMGC), la care statul roman este partener, a platit dobanzi de zeci de milioane de euro. Miza afacerii de la Rosia Montana a ajuns acum la aproape 18 miliarde de dolari, la cat sunt evaluate zacamintele, dupa cresterea spectaculoasa a pretului international al aurului. Banii stransi de proiectul Rosia

Montana pe bursele din Canada (intai Vancouver, apoi Toronto) se ridica la peste 800 de milioane de dolari, in ultimii paisprezece ani. Noi amanunte din aceasta afacere arata ca operatiunea listarii la bursa din Vancouver, din 1997, s-a facut in mare secret, chiar si fata de arbitrul pietei zacamintelor - Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), institutia statului care aproba prospectiunile, explorarile si exploatarile de resurse.

"Personaje-cheie recunosc neregulile afacerii"

Personaje-cheie din povestea aurului recunosc, astazi, in premiera, neregulile afacerii, in care mari fonduri de investitii si investitori marunti si-au plasat banii in ultimii paisprezece ani. Mihail Ianas, fostul presedinte al ANRM din acea perioada, dezvaluie astazi ca afacerea listarii a fost o mare necunoscuta, chiar si pentru cei care ar fi trebuit sa o aprobe: "A fost o surpriza si pentru noi listarea zacamintelor din 1997. Am aflat atunci, intamplator, de listare, de la alti investitori straini. Am cerut imediat explicatii de la Ministerul Industriei si am aflat ca ei dadusera o aprobare, dar nu ne-au motivat-o". Mihail Ianas sustine ca raspunsul a venit atunci de la secretarul de stat pe probleme de minerit, Nicolae Staiculescu. Fostul secretar de stat spune ca nu isi aminteste de o astfel de aprobare: "Nu am aprobat asa ceva si nici nu-mi aduc aminte ca ministerul sa fi dat o astfel de aprobare. Ca secretar pe probleme de minerit, ar fi trebuit sa stiu. Exista doua variante: fie ca aprobarea sa nu fi existat, fie ca ea sa fi fost data fara ca eu sa stiu, desi mi-e greu sa cred asta". Listarea pe bursa a fost unul din punctele cheie ale afacerii de la Rosia Montana, pentru ca astfel primii investitori au facut rost de bani, ca sa finanteze proiectul din Muntii Apuseni. Si tot prin intermediul bursei, actionariatul RMGC s-a schimbat radical, pana astazi, in companie, plasandu-si banii in mari fonduri de investitii.
Gabriel Resources Ltd. Canada, compania mama din proiectul Rosia Montana, nu exista pe harta mineritului in urma cu paisprezece ani, cand a raportat zacamintele noastre pe bursa. Ea se numea atunci "Starx Resources Canada", si figura ca o mica companie, cu bilantul aproape gol. Avea, in schimb, avantajul ca era listata pe bursa din Vancouver (Canada), o bursa pentru companii cu risc. In aceasta companie reactivata au fost varsate zacamintele Apusenilor, ca sa atraga banii investitorilor. Una din primele hotarari ale companiei din Romania, din 1998, arata clar cum investitorii isi puneau sperantele in banii stransi de pe bursa: "Terminarea primei faze a proiectului implica alocarea unor mari sume de bani, care vor fi procurate de Gabriel Resources prin obtinerea unor finantari de la fondurile internationale de investitii, prin bursa canadiana". Datele privind asocierea cu statul roman pentru resursele de aur au ajuns pe bursa la inceputul anului 1997, printr-o operatiune atipica: un schimb de actiuni intre o firma offshore, Gabriel Resources Jersey, cu un capital social de doar 10.000 de lire sterline, si compania Starx Resources, cu un capital social de aproape 22.000 de dolari. La finalul tranzactiei, directorii firmei offshore, in frunte cu afaceristul roman Vasile Frank Timis, au devenit actionarii Starx Resources si i-au schimbat numele in Gabriel Resources Ltd. Canada. Vasile Frank Timis, devenit intre timp unul dintre cei mai bogati romani, a capatat cu acest prilej titulatura de fondator al companiei Gabriel Resources Ltd. si a preluat functia de presedinte. Mihail Ianas spune acum ca Vasile Frank Timis nu ar fi trebuit sa ajunga sa se fotografieze cu zacamintele noastre pe bursa canadiana, fara aprobarea ANRM, dar are o explicatie ciudata: "Fapta s-a petrecut si, din fericire, proiectul este foarte bun. Probabil, din aceasta cauza nimeni nu a mai cautat nod in papura". Alexandru Patruti, actualul presedinte al ANRM, sustine insa ca agentia nu trebuia sa aprobe listarea, pentru ca nu exista inca o lege a minelor la acel moment. Mihail Ianas il contrazice: "Investitorii trebuiau sa ne ceara acordul, pentru ca nu puteau sa trimita datele privind zacamantul, si nici sa publice pe bursa date fara aprobarea noastra. SRI s-a interesat atunci de operatiunea listarii, dar cred ca povestea a fost musamalizata, pentru ca lucrurile au continuat. Dar trebuie luat in calcul ca nu prea intelegeam multi, in acele vremuri, ce e cu bursa. Erau anii aceia tulburi, in care invatam capitalismul". Ioan Radulescu, fostul consilier personal al lui Mihail Ianas, cu o bogata experienta ca expert ONU si consilier pe proiecte de minerit in mai multe tari, are o pozitie transanta: "Afacerea a fost stricata de la un capat la altul. Cand au listat proiectul pe bursa, investitorii nu detineau nici o bucatica de zacamant in Romania. A fost un scenariu clar, care a avut ca miza listarea la bursa si apoi obtinerea licentei. Strainii au facut astfel rost de banii cu care au facut prospectiuni, apoi au raportat rezultate, au cumparat proprietati la Rosia, apoi au emis alte actiuni si, tot asa, povestea s-a umflat pe bursa. Dar totul a fost posibil, in principal, din cauza asocierii cu statul din 1995".

Documente disparute misterios

 Lovitura data de primii investitori, prin postarea zacamintelor pe bursa, s-a bazat pe un acord de asociere incheiat, in septembrie 1995, cu Regia Autonoma a Cuprului Deva, modificat apoi, in secret, de doua ori, inainte de listare. Nici acordul initial, nici actele care l-au modificat nu au fost facute publice vreodata. Ele sunt de negasit, chiar si la sediul fostei regii, ocupat astazi de actuala companie a statului, Minvest, care i-a luat locul. Pe 4 septembrie 1995, regia statului semna un acord de asociere cu firma australiana Gabriel Resources NL, reprezentata de Vasile Frank Timis. Anuntul privind intentia regiei de a atrage investitori in proiect a aparut insa abia a doua zi, pe 5 septembrie! Regia lasa, chipurile, un termen de 30 de zile celor interesati ca sa depuna ofertele, desi contractul fusese deja semnat fara licitatie! Cum operatiunea a fost una confidentiala, nimeni nu a protestat atunci. Mircea Dobre, directorul regiei statului la momentul semnarii asocierii, a refuzat orice discutie pe acest subiect, motivand ca s-a retras la pensie, inca din 1997. Alt director al regiei statului din acei ani este Simion Maris, astazi primarul statiunii Geoagiu Bai: "Despre asociere nu-mi mai amintesc detalii, dar cel care a semnat-o sigur este domnul Dobre, pentru ca el conducea atunci regia, eu eram doar director de productie". Maris priveste la anuntul din ziar si la data semnarii acordului si zambeste: "Da, incurcata problema, dar nu-mi mai amintesc discutiile de atunci". La sediul Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului, din centrul vechi al orasului Deva, documentele acordului sunt de negasit, dupa cum o recunoaste chiar seful ei. De profesie notar, Ladislau Farcas conduce de un an si jumatate Compania: "Nu am vazut acel acord din 1995 si nici actele aditionale care i-au urmat, pentru ca nu le-am gasit in arhiva. Le-am cerut si de la investitori, dar nu mi-au dat un raspuns clar, daca le mai au, motivand ca s-au tot schimbat casele de avocatura in ultimii saisprezece ani". Ladislau Farcas admite posibilitatea ca documentele sa fi disparut din arhiva companiei statului.

Trecute vieti... apusa glorie a Rosiei de altadata

�

Rugat sa priveasca situatia din perspectiva unui notar, Ladislau Farcas recunoaste ca disparitia unor documente atat de importante dintr-o arhiva a unei regii a statului este, in sine, o situatie grava. Dar atat. Modul in care zacamintele noastre au ajuns sa fie controlate de catre o firma offshore abia infiintata este descris sumar, intr-o nota a regiei statului din martie 1997, dar fara amanuntele esentiale privind problemele asocierii. Nota regiei sustine ca asocierea cu firma australiana si, ulterior, cu firma Gabriel Resources (Jersey) Ltd. este benefica pentru statul roman. Cel care a semnat nota este fostul director tehnic al regiei, Sorin Copaescu. Astazi, Sorin Copaescu conduce compania de stat Conversim, responsabila cu inchiderea si conservarea minelor statului. El refuza, initial, o intalnire pe acest subiect, motivand ca este foarte ocupat in acele zile si ne cere sa revenim peste doua saptamani. Apoi ne amana din nou: "Lasati-ma cam doua saptamani, ca o sa ajung la Deva si mai caut acolo actele. Au trecut saisprezece ani, nu-mi mai amintesc cum s-a facut atunci asocierea". Confirmarea neregulilor vine, neasteptat, chiar de la omul pus de Vasile Frank Timis sa conduca afacerea de la Rosia Montana, Gabriel Dumitrascu: "Da, inceputurile afacerii nu sunt tocmai in regula. Nu spun ca sunt ilegale, dar sunt cusute cu ata alba". Gabriel Dumitrascu a condus compania mixta Rosia Montana Gold Corporation aproape cinci ani, intre 2001 si 2005. Ultima lui pozitie ocupata aici a fost cea de director general adjunct. Mai bine de trei ani a fost chiar directorul general al companiei si membru in consiliul de administratie. Dumitrascu spune ca nu a vrut sa mai vorbeasca despre acest proiect, de cand a plecat din fruntea companiei, in urma cu sase ani. Clauzele de confidentialitate nu-l mai ajung astazi. Ele au fost valabile pana la mijlocul anului trecut. Prin mana lui au trecut ani de zile toate documentele proiectului. El are o imagine din interior asupra afacerii, dar este dispus sa vorbeasca doar despre problemele ei tehnice si economice: "Eu le-am atras atentia, in repetate randuri, ca exista un risc asupra proiectului, din cauza inceputurilor acestei afaceri. Chiar si Frank Timis recunostea ca lucrurile nu au fost tocmai in regula, ca nu au fost transparente la inceputurile afacerii".

 O licenta secreta

 Un document al Ministerului Industriei din anul 2002 aduce putina lumina in afacerea asocierii de acum saisprezece ani si, mai ales, asupra celor doua acte aditionale care l-au modificat substantial. Consecinta directa a modificarii a fost faptul ca dreptul de operare asupra zacamintelor a fost transferat de la regia statului, catre o companie mixta, desi initial asocierea nu permitea acest lucru. Ce nu spune ministerul in acel document este ca societatea mixta nici macar nu exista la acel moment. Compania mixta care primea atunci dreptul pentru explorarea si exploatarea zacamintelor de la Rosia Montana avea sa fie infiintata abia opt luni mai tarziu, in iunie 1997, cu numele "Euro Gold Resources". Ea se numeste astazi Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), dupa ce si-a schimbat numele in anul 2000. Nicolae Stanca este cel care conducea regia statului in 1997, la momentul constituirii companiei mixte "Euro Gold Resources". El ne primeste chiar in biroul de la parterul cladirii Minvest din Deva. Nicolae Stanca este sigur pe el: "Nu avea nici o legatura acordul acela din 1995, cu firma Euro Gold. Atunci au fost primii pasi de cooperare, pentru iazurile de decantare, pentru valorificarea sterilului, iar nu pentru exploatarea zacamintelor". Actele semnate chiar de Nicolae Stanca, in calitate de director al regiei, il contrazic insa: noua companie mixta primea dreptul sa exploateze si zacamintele de aur, iar dupa aparitia Legii minelor, isi putea extinde activitatea si in alte perimetre. Nicolae Stanca conduce astazi compania "Deva Gold", construita dupa aceeasi reteta ca la Rosia Montana si vanduta apoi catre alti investitori. Iata cum acordul initial de asociere, cu actele sale aditionale si apoi infiintarea companiei mixte, in iunie 1997, au permis investitorilor sa intre pe usa din dos intr-o licenta de exploatare, cand Romania nu avea inca o lege a minelor, pe baza careia sa fie acordate licente pentru exploatarea resurselor. Ioan Radulescu, fostul consilier al presedintelui ANRM, a fost in echipa care a lucrat la proiectul legii minelor, promulgata in 1998. Fostul oficial isi aminteste astazi ca, in acel proiect de lege, au aparut modificari care i-au ajutat pe investitorii de la Rosia Montana: "Cat timp proiectul de lege a fost la Camera Deputatilor, am fost consultat aproape permanent asupra lui. Cand a ajuns la Senat si apoi la comisia de mediere, n-am mai fost consultat decat de cateva ori, doar telefonic. Dupa mediere, in proiect s-au strecurat modificari, care au ajutat compania straina". Asa a intrat compania mixta Euro Gold Resources in licenta, ca persoana afiliata, desi legea nu prevedea o astfel de posibilitate, dar nici nu o interzicea explicit. De altfel, Guvernul Radu Vasile aproba licenta de exploatare, in 1999, la propunerea ANRM, mentionand doar Minvest ca titular. In realitate, licenta cuprindea, ca persoana afiliata, si compania mixta Euro Gold Resources. Licenta a fost declarata secreta apoi, desi initial ea avea statut de document confidential. Licenta a fost, in fapt, o continuare a asocierii incheiate cu regia, prin care compania de la Rosia Montana putea explora zacamintele, iar daca explorarea confirma nivelul aurului, investitorii puteau primi si dreptul de exploatare.

 Hartile miscatoare

Mihail Ianas este cel care a semnat licenta in 1999. In primele discutii, fostul presedinte ANRM spulbera utilitatea licentei acordate de el acum doisprezece ani, afirmand ca societatea de la Rosia Montana are nevoie de o alta licenta astazi: "Compania mixta trebuie sa negocieze o alta licenta pentru zacamantul extins de la Rosia Montana, altfel vor avea probleme. Putem chiar discuta daca licenta mai este valabila, dupa inchiderea minei statului, in 2006". Dupa aproape o saptamana, Mihail Ianas revine si isi schimba radical opinia: "M-am consultat cu fostii mei colegi de la ANRM. In consecinta, zacamantul general Rosia Montana face parte din perimetrul de exploatare aprobat prin hotarare de Guvern, si nu mai trebuie o alta licenta". Dragos Tanase, actualul director general al companiei Rosia Montana Gold Corporation, spune si el ca societatea mixta nu are nevoie de o alta licenta: "Avem licenta de exploatare, cea de acum doisprezece ani". Ioan Radulescu, fostul consilier de la ANRM, il contrazice si spune ca licenta a fost acordata, in 1999, doar pentru mina statului, iar proiectul extins al investitorilor avea nevoie de o alta licenta de exploatare. In completarea inceputurilor tulburi ale afacerii, Gabriel Dumitrascu, fostul director al RMGC, confirma ca si licenta este unul din factorii de risc ai proiectului: "Eu le-am recomandat sa obtina o alta licenta, prin proceduri competitive, transparente, dar nu stiu ce au mai facut dupa plecarea mea din companie". Perioada la care face referire Dumitrascu coincide cu extinderea perimetrelor de la fosta mina a statului, perimetre care s-au extins spectaculos, ajungand la o suprafata de doua ori mai mare decat cea initiala.

 Romania plateste, inainte sa fi incasat un dolar

 Un circuit financiar necunoscut pana acum arata cum s-au facut investitiile de sute de milioane de dolari in proiectul aurului din Muntii Apuseni: imprumuturi repetate de la firma offshore, catre compania mixta, in care statul roman este partener cu 19,34%, prin compania Minvest. Caruselul imprumuturilor a inceput sa functioneze in urma cu unsprezece ani, cand la conducerea companiei canadiene inca se afla fondatorul ei, Vasile Frank Timis. Nivelul imprumuturilor s-a triplat dupa retragerea afaceristului roman, in anul 2003. Doua contracte de imprumut, trase la indigo, au fost semnate in aceeasi zi, 21 iulie 2000. Primul contract directiona 40 de milioane de dolari de la firma Gabriel Resources Jersey catre Rosia Montana Gold Corporation. Un alt contract directiona 10 milioane de dolari catre Deva Gold, compania

sora a afacerii Rosia Montana, printr-o alta companie offshore (ulterior, valoarea creditelor pentru compania din Deva a ajuns la 30 de milioane de dolari). Prin mai multe acte aditionale, valoarea imprumuturilor acordate de investitori la Rosia Montana a crescut la impresionanta suma de 500 de milioane de dolari, pana in anul 2009. Clauzele din contractele de imprumut arata ca returnarea banilor catre actionarul majoritar, firma Gabriel Resources Jersey, va fi facuta cu prioritate, inainte ca orice profit sa fie distribuit catre actionari. Adica nici un ban nu va fi incasat din dividende de catre compania statului, pana cand nu va fi stinsa integral datoria catre firma din insulele Jersey! Detaliile sursei de finantare a afacerii din Romania nu au fost comunicate pe bursa canadiana. Mai mult, compania statului nu a avut nici un cuvant de spus in aprobarea imprumuturilor.

Rosia Poieni - amintiri despre viitor. Si acolo n-au fost cianuri

Din nici o hotarare a actionarilor RMGC nu reiese ca problema imprumuturilor a fost discutata vreodata de actionari, in ultimii unsprezece ani. Ca urmare, detaliile lor nu au fost publicate nici in Monitorul Oficial, participarea statului fiind blocata la primele profituri si pusa, astfel, sa deconteze o cincime din cheltuielile facute pana acum de compania mixta. Calculele arata ca societatea statului va trebui sa renunte la dividendele de 62 de milioane de dolari, pentru a fi stinse datoriile de 330 de milioane de dolari, pe care RMGC le mai are catre actionarul sau din insulele Jersey. Bani care se adauga altor 39 de milioane de dolari, imprumutati direct de stat de la firma din Jersey, in 2009, si pe care compania statului trebuie sa le returneze din dividende. Un total de aproape 100 de milioane de dolari! Ceea ce inseamna ca, pentru fiecare cinci dolari adusi de investitori in proiect, compania statului va suporta un dolar. O situatie in puternic contrast cu prezentarea publica a afacerii, in care investitorii isi asumasera integral costurile pentru realizarea proiectului. Fostul sef al companiei mixte, Gabriel Dumitrascu, confirma faptul ca, prin aceste imprumuturi, compania statului va deconta o buna parte din cheltuielile facute de investitori: "Ar trebui facut un audit la Rosia Montana, pe baza caruia statul sa vada ce anume va deconta in aceasta afacere. Din punctul meu de vedere, proiectul trebuie asezat pe alte principii economice. Nu este normal ca aceasta companie mixta, in care statul este actionar, sa deconteze financiar inclusiv costurile companiei canadiene, cum ar fi cheltuielile de personal, de transport sau de protocol". Este pentru prima data cand un fost oficial al companiei, platit multi ani chiar de catre investitori, intra in detaliile financiare ale afacerii, adoptand o pozitie critica! Dumitrascu explica, mai departe, ca o parte din deconturile ce au fost suportate si de compania statului au fost mascate in costurile de finantare ale proiectului, adica in dobanzile si comisioanele aferente imprumuturilor de sute de milioane de dolari. Dragos Tanase, actualul director al companiei RMGC, respinge categoric mecanismul descris de Dumitrascu: "Este o aberatie".


Milioane pentru minciuni

O lista cu cheltuielile companiei de la Rosia Montana a ajuns pe masa actionarilor in decembrie 2010, cand urma sa fie discutata, din nou, problema salvarii companiei de la dizolvare, din cauza pierderilor pe anul 2009. In ciuda pierderilor, compania a alocat sume importante pentru comunicare, dupa cum reiese din lista publicata in Monitorul Oficial. Cheltuielile, listate pe departamente, arata cum s-au alocat banii in 2010. Departamentul de comunicare figura in lista pe locul doi, cu aproape 8 milioane de dolari canadieni. Alte 2,5 milioane de dolari canadieni au fost alocate departamentului pentru "relatii guvernamentale". Aici lucreaza oamenii care obtin avizele de la institutiile guvernamentale. Motivul declarat de sefii companiei Gabriel Resources pe bursa a fost cresterea sprijinului public pentru proiect. Actualul director general al companiei RMGC, Dragos Tanase, sustine ca intreaga campanie de promovare are ca scop sa prezinte realitatea de la Rosia Montana: "Oamenii sunt disperati, au nevoie de locuri de munca si trebuie sa cunoasca realitatea de aici. Vom crea pana la 1200 de locuri de munca, iar beneficiile directe ale statului sunt de peste 3 miliarde de dolari". De cealalta parte, Gabriel Dumitrascu, fostul director al RMGC, sustine ca locurile de munca sunt un obiectiv secundar: "Dupa constructia minei, vor mai fi in jur de 550 de locuri de munca, din care doar vreo 200 de slujbe vor putea fi ocupate de localnici, din cauza specializarii inalte pe care o implica proiectul".

 Expropriere cu forta

 Obtinerea licentei de exploatare nu a crescut forta companiei statului in afacerea Rosia Montana, dupa cum ar fi fost firesc. Dimpotriva, ponderea companiei statului in afacere a scazut de la 33,8%, la aproape 19,4%, dupa ce Guvernul a aprobat licenta de exploatare, in 1999. Nicolae Stanca, fostul director al regiei, spune ca el nu ar fi semnat niciodata reducerea beneficiilor companiei statului si ca operatiunea s-a facut dupa ce a plecat de la conducerea ei: "A fost o mare greseala, eu nu as fi semnat o astfel de reducere". Guvernul ia in calcul acum o renegociere a cotelor de profit, insa investitorii conditioneaza acest lucru de un cadru legislativ mai permisiv pentru investitie. Un proiect de lege privind posibilitatea ca investitorii sa exproprieze direct proprietarii de teren a trecut deja de Senat si se afla in faza avizelor finale la Camera Deputatilor. Aprobarea de catre Parlament a acestui proiect de lege ii sperie pe opozantii proiectului chiar mai mult decat avizul de mediu. Eugen David, presedintele asociatiei Alburnus Maior, sustine ca proiectul de lege din Parlament este cel mai grav atac la drepturile localnicilor: "Pentru ca nu au putut sa ne convinga pe toti sa ne vindem terenurile de aici, acum vor sa ne exproprieze cu forta. Eu de aici, de pe proprietatea mea, nu plec nici daca vin sa ma scoata cu armata".

Ancheta preluata de pe site-ul "Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie". Materialul a fost realizat cu sprijinul Fundatiei Soros Romania, in cadrul programului "Jurnalism de investigatie in slujba interesului public". Continutul acestuia nu reprezinta pozitia oficiala a Fundatiei Soros Romania. Subtitlurile apartin redactiei "Formula AS".